Proiectul educațional „Scriitorul sau ființa suspendată între cer și pământ”, o modalitate de receptare a operei lui Ion Creangă prin cheia de lectură interdisciplinară

Instituție onorată prin a-i purta numele, IP Liceul Teoretic Republican „Ion Creangă” din municipiul Bălți îl omagiază pe „Homer al nostru” (G. Ibrăileanu), timp de 4 ani consecutivi, lansând în 2020, prin coordonare cu Direcția Învățământ, Tineret și Sport din municipiul Bălți, Proiectul educațional național cu participare internațională „Scriitorul sau ființa suspendată între cer și pământ”. Prin inițierea și desfășurarea proiectului, circa 500 de elevi, din clasele gimnaziale și din liceu, au demonstrat, prin activitățile tematice propuse, că opera sfătosului bunic din Humulești a trecut cu succes proba timpului și rămâne la fel de actuală, citită și studiată, având un impact elocvent asupra dezvoltării armonioase a personalității elevului.
Echipa de proiect a avut ca obiective conștientizarea de către elevi a importanței pe care o are lectura în construirea şi desăvârșirea personalității lor, cât și creativitatea și originalitatea de exprimare a elevilor prin valorificarea creației marelui scriitor clasic Ion Creangă, provocându-i, prin probele propuse, să creeze diverse produse de tip interdisciplinar (traduceri, scrisori, prezentări, dramatizări, creații plastice, poezii, eseuri etc.)
Proiect de amploare, acesta a atras elevi și profesori din peste 130 de localități de pe ambele maluri ale Prutului, iar produsele curriculare de tip interdisciplinar, elaborate de discipoli, au promovat sistemul axiologic crengian în limbile română, rusă, engleză și franceză, ceea ce a scos încă o dată în evidență creativitatea elevilor și a mentorilor lor, demonstrând că valorificarea experiențelor lingvistice și de lectură devine mai eficientă anume prin cheia de lectură interdisciplinară. Proiectul educațional a pus bazele unui parteneriat durabil între instituțiile de învățământ din țară și de peste hotare, devenind o tradiție de omagiere a povestitorului humuleștean, tradiție ce promovează un adevărat sistem axiologic.

Concursul internațional „PRO Lectura” – oportunitate unică pentru elevi

Cu mult entuziasm elevii crengieni au participat la ediția a VI-a a Concursului internațional de lectură și creație Pro Lectura 2024 cu genericul „Folclorul: o călătorie prin copilărie, trecut și tradiție”, organizat de către AGIRoMd.

Concursul a oferit participanților oportunitatea de a-și exprima creativitatea, de a descoperi și de a împărtăși povești, tradiții și obiceiuri din palmaresul cultural, contribuind astfel la cultivarea unei atitudini pozitive față de propria cultură.

Dna Amoașii Anna, coordonatoare locală a concursului și profesoarele-mentori de la CM „Limbă și comunicare” au identificat talente în domeniul educației literar-artistice prin oferirea unei platforme de exprimare și valorizare a creativității elevilor (Proba Creație literară și Lucrare plastică). Stimularea potențialului creativ al participanților, prin activitatea de prezentare în fața camerelor de luat vederi, le-a oferit oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile de comunicare și prezentare în public (Proba Recital video), iar promovarea aspectelor culturale ale rețelelor sociale, le-au facilitat accesul la informații și conținut relevant și educativ și i-au implicat în utilizarea responsabilă a acestor platforme pentru promovarea valorilor culturale și artistice (Proba Cartea de vizită a personajului pe Instagram și Muzeul operei/personajului).

Anul acesta, la treapta liceală au participat 849 de elevi, iar elevii instituției IP Liceul Teoretic Republican „Ion Creangă” au obținut următoarele rezultate, fapt pentru care le aducem sincere felicitări:

ProbaNumele, prenumele elevului/eleveiClasaRezultatulProfesoară-mentor
Creație literarăNastas Auricaa X-a „D”Locul IICojocari Alina
Creație literarăVieru Mădălinaa XI-a „D”Locul IMolodiuc Elena
Lucrare plasticăBaraboi Arinaa X-a  „B”Locul IIIZazulea Inga
Recital (video)Iepure Veraa X-a „D”Locul ICojocari Alina
Recital (video)Goncearuc Valeria, Jmurco Lauraa X-a „D”Locul IIICojocari Alina
Cartea de vizită a personajuluiBotnari Lauraa XI-a „E”Locul IIIIavorschi-Talpă Corina
Cartea de vizită a personajuluiGanganu Anastasiaa XI-a „A”Locul IIIMolodiuc Elena
Muzeul personajului/opereiMaidanschi Bogdana XII-a „A”Locul IMolodiuc Elena
Muzeul personajului/opereiCucoș Marinelaa XII-a „F”Locul IIIavorschi-Talpă Corina