Limba este cea mai de preț comoară a unui popor. Prin intermediul acesteia, ne afirmăm ca națiune pe arena mondială, promovăm valorile strămoșilor, precum și cultura neamului nostru. Pentru un adevărat patriot, nu există nimic mai important decât limba pe care a învățat să o vorbească încă de mic copil și pe care este mândru că o cunoaște.
Având ca scop promovarea comunicării corecte, cât și a modelului vorbitorului cult de limbă română, elevii clasei a XII-a „B”, ghidați de profesoara de Limba și literatura română Ana Amoașii, au realizat un filmuleț în cadrul concursului republican pentru elevi „Limba noastră-i o comoară”, ediția a III-a „Vasile Romanciuc”. Aceștia au demonstrat că în Liceul Teoretic Republican „Ion Creangă” din Bălți, limba română este la ea acasă și este vorbită corect de către fiecare. Muncind asiduu zi de zi, crengienii au reușit să prezinte, în doar 15 minute, cât de importantă și îndrăgită este pentru ei limba maternă.
În cadrul etapei municipale a concursului, filmulețul a fost plasat pe locul I și transmis la etapa republicană, unde va fi ales cel mai bun proiect din toată țara. Le urăm mult succes și sincere mulțumiri membrilor echipei de creație, dar și mult stimatei profesoare Ana Amoașii, fără de care nu ar fi fost posibilă o asemenea performanță.
Echipa de creație, elevii clasei a XII-a „B”, profil Real:- Valentin Tean
- Valeria Donici
- Mirela Pasat
- Gabriel Baraboi
- Filip Spelciuc
- Valeria Savca
- Valeria Paiu
- Daniil Smetanca
- Daria Rîbac
- Ecaterina Ciobanu
- Daniela Scutaru
- Vitalina Țăruș
Dacă doriți să priviți rezultatul muncii elevilor, găsiți filmulețul mai jos. Vizionare plăcută!
Frumos! Bravo, clasa a XII-a B!